Mia Mandric - Instructor

Sunt Mia Mandric, am 38 ani , casatorita si mama a doi baieti minunati de 11 si 5 ani. De mica am cochetat cu tot soiul de domenii conexe artei. Cum am ajuns in acest domeniu? Ei bine, randurile de mai jos sunt edificatoare!

In copilarie si chiar adolescenta am iubit sa crosetez, impletesc, brodez si multe alte lucruri ce tineau de hand-made. A fost o perioada in care imi faceam de altfel singura hainele, coseam si la final ma inspiram din diverse reviste , carti si imi aplicam diverse modele florale brodate manual. Devenise hobby-ul meu dar si o metoda de a face bani si acesta era un lucru minunat la acea varsta! Pasiunea mea m-a scos de altfel de multe ori din incurcatura atunci cand era nevoie sa fac un cadou cuiva.

Nu am facut niciodata cursuri in domeniu dar prin perseverenta , munca si pasiune am dobandit o tehnica proprie si un stil, lucru care se poate observa chiar si din lucrarile mele actuale.

Dupa cativa ani de la terminarea scolii mi-am deschis un magazin care nu mi-a mai lasat timp si pentru arta. Recunosc ca mi-a placut sa fac comert, invatand acolo regulile de baza ale client service-ului si ale socializarii si a ascultarii active in general.

Cu opt ani in urma am vazut unghii cu gel aplicate unei prietene si cel putin din curiozitate am incercat si eu, dorind desigur, instinctiv sunt sigura, sa nu m las mai prejos. Imi amintesc si acum: o manichiura french, aspectuasa. Unghii albe, lungi. Ca orice minune in general, si aceasta a tinut doar 3 zile, dupa care lucrarea a inceput sa se deterioreze progresiv intr-un ritm alarmant pana cand unghiile au cazut cu totul, prabusindu-se precum bursa americana in 1933, cat ai bate din palme. A fost momentul in care...ei bine, nimic, pur si simplu am decis sa ignor acest gen de proceduri.

Dupa alti doi ani am auzit de o alta fata care nu doar ca punea unghii dar le si picta. M-a incantat ideea , asa ca sotul meu mi-a facut cadou de 8 Martie o programare la respectiva domnisoara. Eram, nu-i asa, gata sa repet aceasta experienta. In fond, trecuse extrem de mult timp de la prima tentativa iar asteptarile nu erau deosebit de mari ca sa fiu sincera. Pur si simplu nu aveam nimic de pierdut. Acela avea sa fie de-click-ul. Mi-a placut faptul ca poti permanent poti cunoaste oameni noi, eu fiind o persoana sociabila, deschisa chiar vorbareata, ca iti poti da frau liber imaginatiei, creativitatii. M-am vazut facand asta. Acolo, in scaun. In acele cateva zeci de minute, am visat cu ochii deschisi la o cariera in acest domeniu. Un ''moment'' de reverie extrem de lung, din care daca stau bine sa ma gandesc nu m-am ''trezit'' nici azi.

Intoarsa acasa i-am spus sotului ce imi doresc sa fac de atunci incolo precum si faptul ca sunt sigura ca voi fi buna. Desi nu stiam de unde sa incep , nimeni nedorind sa ma ajute, mi-am cumparat o revista de specialitate si am inceput sa caut cursuri pe net. Uitandu-ma in revista nu pricepeam nimic si totul imi parea de domeniul SF-ului. Am ras cu sotul meu, spunandu-i ca intr-un an am sa fiu apar si eu ina cea revista, desi la acea vreme nici macar o lampa UV nu aveam in casa.

La primul curs am fost remarcata si mi-am dat seama ca am pasiune, curaj, talent , ambitie, ergo am SANSA. Era nevoie desigur de multa munca si pregatire in domeniu. Am continuat astfel cursurile si pregatirea, trecand incet incet prin ''curricula'' existenta, lucrand tot mai mult, obisnuindu-mi in acelasi timp organismul cu sesiuni tot mai dese de nopti albe.

Iubesc ceea ce fac. In cei doi ani de cand am luat decizia de a inchide magazinul si a incerca ceva nou am avut enorm de multe bucurii si satisfactii. Ma simt tot mai motivata, stimulata, implinita si dornica de a deveni mai buna.

Timpul meu trece mult mai frumos acum , sunt inconjurata de fete deosebite care m-au incurajat, sustinut, provocat mereu. Bucuria si prietenia lor imi tin flacara pasiunii mereu aprinsa , cu ele si pentru ele stiu ca nu am cum sa-mi potolesc setea de cunaostere ina cest domeniu.

Ah da, era sa uit. Am reusit sa-mi respect cuvantul dat sotului meu si la 8 luni distanta de ''momentul zero'' am aparut in revista pentru prima data ( nu si ultima). Asadar, nimic nu este imposibil!

Multumesc familiei pentru sustinere si incurajare. Va iubesc!

Multumesc „ fetelor mele „ pentru rabdare, incredere si clipele minunate petrecute impreuna .

Multumesc echipei NailShop pentru sansa oferita de a va impartasi si voua din experienta mea si dragostea pentru aceasta arta.
 

Cu drag Mia M